Colectia Dune

Dune

Tradusa in zeci de tari, publicata in milioane de exemplare, Dune este una din realizarile majore ale imaginatiei.

Cariera jurnalistica a fost aceea care a pus temelia romanului Dune. In 1958, Frank Herbert a mers in Oregon pentru a scrie un reportaj despre felul in care autoritatile federale incercau sa stabilizeze dunele de nisip care se incapatanau sa se astearna de-a curmezisul unei autostrazi proaspat construite in zona. Se pare ca plimbarea prin acel peisaj si documentarea pentru reportajul cu pricina au fost cele care au declansat extraordinarele cascade imaginative care s-au finalizat prin scrierea romanului Dune.

Catalizatori ai ideilor au fost de asemenea ecologia, o stiinta vazuta ca o arta a intelegerii consecintelor, politica internationala in care petrolul era un monopol, iar OPEC era in mare masura ceea ce este CHOAM in Dune. La sfarsitul anului 1962, din creuzetul extraordinar care era mintea creativa a autorului nu lipsea nici un ingredient pe care sa nu-l regasim astazi in carte. Ramanea ca extraordinara sa experienta de scriitor, cunoasterea adanca a gustului public si talentul de povestitor sa creioneze in acest univers o poveste frumoasa. Dune isi astepta locuitorii.

Frank Herbert si-a plasat inceputul actiunii in momentul in care, in urma unor intrigi si complicate politici de aliante, familia Atreides preia ca fief legal planeta desertica Arrakis, Dune, singura sursa de mirodenie din Universul cunoscut. Toata lumea pare sa fie convinsa ca aceasta cedare imperiala este doar o capcana, cu exceptia ducelui Leto Atreides, care isi pune sperante intr-o alianta cu fremenii, un enigmatic popor al desertului. Plecarea de pe Caladan, planeta Atreizilor, este marcata pentru tanarul Paul Atreides, mostenitorul ducelui Leto, de intalnirea cu o Cucernica Maica, o figura stranie care il supune la o incercare simpla si mortala.

Ceea ce toata lumea prevestea se intampla, iar ducele este tradat, armata lui este zdrobita, in timp ce fiul si concubina lui, Jessica, mama lui Paul, ajung sa se alieze cu fremenii, care vad in cel pe care il boteaza Muad'dib profetul promis lor din vremuri imemoriale. Expus mediului concentrat de melanj, Paul se transforma intr-un pivot al universului, descopera ca printr-o coincidenta stranie este deopotriva si profet fremen si produs ultim al programului de selectie Bene Gesserit. Amenintand ca va distruge toata mirodenia, fara de care calatoria spatiala nu va mai fi posibila, Paul reuseste sa ajunga la un armistitiu cu Ghilda Spatiala, fapt ce ii permite sa zdrobeasca armatele imperiale, sa se razbune pe baronul Vladimir Harkonnen, ucigasul tatalui sau si chiar sa devina Imparat al Universului cunoscut, sot al unei mostenitoare imperiale, dar barbat pentru Chani, iubita lui fremena.

Dupa cum se vede, actiunea din Dune nu este una care sa curga cu multe complicatii sau care sa propuna dezvoltari uluitoare. Acest lucru spune insa multe despre densitatea ideatica a unei carti care trebuie citita de mai multe ori pentru a-i sesiza toate nuantele, fiindca Frank Herbert are darul sublim de a nu povesti evidenta, oferind cititorului doar amanunte semnificative, dincolo de care povestea se construieste de la sine.

Dune nu a vazut insa lumina tiparului chiar in forma pe care o cunoastem astazi. Dependent de platile rapide, Frank Herbert a propus revistei Analog un text destul de lung, care purta atunci numele de Dune World. Revista a inceput sa-l publice in serial incepand cu decembrie 1963 si a continuat in ianuarie 1965 cu The Prophet of Dune. Frank Herbert a reunit apoi cele doua lucrari intr-un roman pe care l-a denumit simplu: Dune.

E greu de zis ce au gandit cei douazeci si trei de editori care au refuzat publicarea acestui roman unic la acea vreme. Pentru memoria lor postuma, sa ii creditam cu inteligenta de a nu fi inclus Dune in planul lor editorial fiindca romanul aparuse recent in Analog, o revista al carei tiraj era semnificativ, si s-au temut ca nu va mai aduce cine stie ce incasari. Cert este ca Dune a aparut abia in 1966 si a avut un succes instantaneu, primind imediat cele mai semnificative distinctii ale SF-ului american, premiile Hugo si Nebula.

Canonicatul Dunei

"...un roman coplesitor.
Saga Dunei are o incheiere pe masura ei.“

The New York Times

"Romanele lui Herbert au o calitate extrem de rara: aceea de a fi atinse de aripa magicului.“

Los Angeles Herald Examiner

Seria Dune, alcatuita din sase volume, este una dintre cele mai elaborate si mai realiste proze SF scrise vreodata. Lumea sa romanesca aduce mai aproape de noi mii de ani de istorie, exploreaza profunzimea spiritului uman si imbina intrigi complexe cu veritabile lectii de morala. Volumul initial, Dune, este primul roman care a primit si Premiul Nebula (1965), si Premiul Hugo(1966).

Este ultimul volum din seria Dune, in care meditatia filozofica sustine rasturnari de situatii aproape incredibile pentru cititori.

Copiii Dunei

Copiii Dunei reia si o tema propusa inca din Dune, a carei generozitate era departe sa se fi epuizat, aceea a copilului genial. Confruntat el insusi cu o minte de adult intr-un corp de copil, Frank Herbert e constient de pericolele imense care se nasc din decalajul dintre virsta intelectuala si cea afectiva.
Alia, matusa gemenilor Atreizi, ajunsa la perioada tulbure a primei tinereti, nu reuseste sa gaseasca metodele de a-si domina vocile interioare. In scurt timp, mintea ei devine o corabie care abia daca mai pluteste pe o mare interioara zbuciumata de conflicte navalnice. Si cum ai putea sa-ti domini aceste voci, cum ai putea sa fii cel mai bun dintre toti cei care ti-au fost stramosi, de vreme ce printre ei se afla personalitati uimitoare, de la mindrii regi ahei si pina la fiorosul Vladimir Harkonnen?
Alia nu reuseste sa faca pace cu vocile ei interioare si sfirseste prin a fi dominata tocmai de bunicul ei, baronul, care doreste sa se razbune de dupa moarte. Gemenii stiu insa care e solutia unei asemenea dileme: aliantele interioare cu vocile cele mai puternice, cu instinctul ancestral. E un lucru pe care l-au invatat pentru ca s-au bucurat unul de prezenta celuilalt si fiindca au acces si la amintirile fremene. Aceasta poveste nu are invataturi practice, nu e in nici un fel didacticista, nu cade in puericultura, dar pare astazi mai valabila decit oricind pentru parintii care isi vad copii conectindu-se intim si de la virste extrem de fragede, prin Internet, cu gindirea si experientele intregii civilizatii umane.

Poate cel mai important lucru pe care il reuseste romanul Copiii Dunei este sa dea un argument cu o valoare deosebita acelora care cred ca rolul literaturii science fiction este crearea cadrului pentru intrebari filozofice esentiale. Discutia din desert dintre Paul Atreides, Propovaduitorul, si fiul sau Leto este un dialog filozofic in stil clasic platonician, o pagina de gindire ce ar putea sta in orice lucrare de filozofie. "Nu cred cu patima in adevar. Nu cred decit in ceea ce creez eu." spune simplu Leto. Aceasta afirmatie, care poate fi considerata in esenta o adevarata doctrina, combinata cu contextul mesianic in care sunt situati cei doi interlocutori, arata extraordinara profunzime a acestui roman, plasindu-l in acelasi timp in galeria celor mai importante contributii, venite de pe tarim literar, la filozofia sfirsitului de secol XX.

Ereticii Dunei

Seria Dune, alcatuita din sase volume, este una dintre cele mai elaborate si mai realiste proze SF scrise vreodata. Lumea sa romanesca aduce mai aproape de noi mii de ani de istorie, exploreaza profunzimea spiritului uman si imbina intrigi complexe cu veritabile lectii de morala. Volumul initial, Dune, este primul roman care a primit si Premiul Nebula (1965), si Premiul Hugo (1966).

"Cel mai dificil lucru pe care trebuie sa il faci cand citesti Dune este sa lasi romanul din mana.“

Tamara I. Hladik

"Problemele apar atunci cand greselile umane sunt facute de un supererou… Eroii sunt infricosatori, supereroii - o catastrofa."

Greselile supereroilor duc la dezastru.“

Frank Herbert

Imparatul-zeu al Dunei

Au trecut 3000 de ani de la intimplarile povestite in Copiii Dunei. Dar parca tot atitea veacuri s-au scurs si peste Frank Herbert. Structura perfectionata a romanului, economia de mijloace si eleganta sublima a discursului filozofic fac din Imparatul-Zeu al Dunei romanul la care Frank Herbert a visat probabil toata viata. E greu de spus care au fost evenimentele din existenta personala a scriitorului care au cristalizat un asemenea stil literar, dar e evident ca acest exceptional salt valoric, vizibil mai ales in planul discursului filozofic, tine de o anumita seninatate cu care Frank Herbert ajunsese, la virsta de saizeci si unu de ani, sa priveasca omenescul, dar si de o preocupare grava pentru destinul cosmic al umanitatii.

Imparatul-Zeu al Dunei este tipul de roman care poate genera lesne analize mai intinse decit el insusi. Exista replici ale personajului principal despre care se pot scrie carti intregi, exista concepte, enuntate pe citeva pagini, care ar putea stirni volburi de polemici la scara planetara. Un exemplu al acestei extraordinare densitati ideatice este jumatatea de pagina in care Frank Herbert reuseste sa-si strige umanismul robust si practic si sa puna intre paranteze existentialismul in care se legana pretentioasa literatura europeana a vremii. "Sunt real, Siona! Uita-te la mine. Exist! Poti sa ma atingi daca ai curaj. Intinde mina! Atinge-ma! (...) Cum de ma poti atinge pe mine, dar nu te poti atinge pe tine? (...) Te afli inlauntrul celui mai mare miracol din acest univers, dar refuzi sa-l atingi, sau sa-l vezi sau sa-l simti sau sa crezi in el!" Acestea sunt vorbele unui Imparat Zeu muribund, dar si rinduri care definesc pe deplin conceptia despre realitate a lui Frank Herbert.

Mantuitorul Dunei

Mintuitorul Dunei continua si intregeste cu grandioasa si tulburatoare splendoare primul episod din formidabila epopee a unei istorii viitoare.

Dezinvoltura cu care Frank Herbert reuseste sa se miste in spatiul complex al personalitatii mesianice largeste orizontul initial al Dunei si pune probleme pe care doar le enunta, fara a-si propune sa le si rezolve. Rastignit pe cruce, Iisus nu a regretat ca se jertfeste pentru poporul sau. Paul Atreides are insa indoieli. Moartea lui poate rezolva intr-adevar o multime dintre problemele pe care aparitia sa in Univers le crease in urma cu treizeci de ani. Are el voie sa regrete? Iar daca o face, nu cumva tocmai umanitatea lui ii diminueaza meritele? Frank Herbert incearca sa raspunda intr-un chip paradoxal la aceste intrebari, analizind tangential si destinul celor mintuiti. Fremenii si-au gasit un mesia. Prorocirile s-au adeverit. Au devenit stapinii planetei lor, ba chiar ai intregului Univers... Din pacate insa, tarimul promis nu e nici pe departe atit de incintator pe cit au crezut. Fremenii sunt oamenii mirodeniei. Apa ii ucide, ii transforma. In lipsa constringerilor extraordinare din vremurile trecute, natura umana rabufneste si la nivelul mentalului colectiv fremen. Locuitorii Dunei isi dau seama ca nu pot fi mintuiti, ca poporul acela viteaz si dirz care se ascundea printre dune si cumpara discretia Ghildei nu poate ajunge la tarimul promis decit daca accepta sa moara putin, sa se transforme. De aici si pina la incercarea de devorare a propriului zeu, prin desprinderea clerului de constiinta pe care trebuie sa o slujeasca, e o cale scurta, un drum strajuit de aparitia dogmelor, de interpretari eronate sau fortate si care sfirseste esentialmente in constituirea unei clase de preoti cu interese fundamental diferite de invataturile zeului ei. Acest mecanism subtil permite de altfel complotistilor sa aduca pe Dune o arma cumplita, menita initial sa-l apere pe Muad'dib, dar care sfirseste prin a-l rani.

Privirea onesta, impregnata de delicatete in interiorul personalitatii mesianice a lui Paul Atreides, dar si viziunea mai larga asupra timpului sortit unui popor dupa mintuire se articuleaza intr-un discurs al carui mesaj principal este afirmarea credintei lui Frank Herbert ca esenta omeneasca, cu toate cele bune si cele rele pe care le incumba, nu va disparea nicicind si ca ea constituie forta aceea inefabila care invirte roata istoriei. Si, cumva, si pe aceea a literaturii, desigur.

Detalii carte
Autor(i):	Frank Herbert
Colectia:	Nautilus SF
Anul Aparitiei:	2005
Nr. Pagini:	3640

Spune-ti opinia

Numele tau:


Opinia ta: Nota: Codul HTML este citit ca si text!

Nota: Rau            Bun

Introduceti codul din imagine: